MEDIUL NOSTRU, VIITORUL NOSTRU

Proiectul urmăreşte ameliorarea calităţii mediului în comuna Tomești și a sănătăţii populaţiei prin creşterea gradului de implicare a copiilor și tinerilor din comunitate în acţiuni educativ - demonstrative privind protecția integrată a mediului.

Proiectul, pe scurt

Descrierea proiectului

Proiectul MEDIUL NOSTRU, VIITORUL NOSTRU! este un demers educativ destinat copiilor și tinerilor din Comuna Tomești, care şi-a propus să le ofere instrumentele necesare pentru a înțelege importanța protejării mediului înconjurător și cum acțiunile lor pot contribui la un viitor mai curat. În cadrul proiectului, au fost abordate subiecte precum poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor, protejarea biodiversității și importanța reciclării.


Pe parcursul celor 12 luni, proiectul a implicat peste 510 copii și tineri din comunitate, alături de profesori, autorități locale și organizații partenere. Activitățile au inclus workshopuri interactive, sesiuni de formare, vizite educaționale în natură și campanii de sensibilizare, menite să ajute participanții să înțeleagă cum pot reduce impactul lor asupra mediului și să adopte comportamente sustenabile.


De asemenea, au fost organizate campanii de conștientizare pentru întreaga comunitate, iar participanții au avut oportunitatea să devină ambasadori ai mediului, promovând comportamente ecologice în rândul familiei și prietenilor lor. În plus, tinerii vor fi încurajați să pună în practică ceea ce învață, prin proiecte de grup care vor avea un impact direct asupra comunității.

Prin acest proiect, ne-am propus nu doar să educăm generațiile tinere, dar și să schimbăm mentalitățile și comportamentele, pentru ca protejarea mediului să devină o prioritate constantă în viețile lor. Creșterea nivelului de conștientizare și implicarea directă a tinerilor sunt esențiale pentru un viitor mai verde și mai sustenabil.Acest proiect se aliniază cu nevoia de a crea o comunitate informată și responsabilă ecologic, iar activitățile propuse au contribuit semnificativ la formarea unei atitudini proactive față de mediul înconjurător.

Rezultate atinse:
  • 550 de copii şi tineri din comuna Tomeşti incluşi în acţiuni de informare directă despre problematici de mediu
  • Material educational distribuit participanţilor – broşura “Mediul nostrum, viitorul nostru ! ”
  • Kituri educationale achiziţionate pentru demostraţii practice de producere a energiei regenerabile
  • 443 participanţi la acţiuni demonstrative : ateliere, dezbatere de mediu, excursii în arii protejate, acţiuni de ecologizare
  • 20 de copii care au participat la concurs de materiale video şi au fost premiaţi
  • 1 spot video despre mediul înconjurător al comunei Popricani
  • Peste 50 de articole, postari în social media despre acţiunile din proiect, probleme de mediu şi comportamente eco-civice
Evolutia proiectului
procente 100%

Mediu

Mediul nostru, Viitorul nostru! broșură informativă intitulată Mediul nostru, Viitorul nostru!, realizată de Asociația Unic și finanțată prin Fondul pentru mediu, având ca scop educația și conștientizarea publicului din Comuna Tomești, Iași. Broșura,...

Activitati in derulare

info box cu texte multe

Parteneriatul proiectului

Asociația UNIC este solicitantul proiectului, responsabilă de coordonarea activităților educaționale, campaniile de conștientizare și acțiunile de protecție a mediului în comuna Tomești, județul Iași.

Parteneri :

-UAT Tomeşti

- Şcoala gimnazială „D.D. Pătrăşcanu” Tomeşti

-Şcoala gimnazială Chicerea

Durata

din 13.06.2024 - 13.12.2025

Buget Total:

499.354,00 Lei

Finanțator

Proiect finantat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului: www.afm.ro

Propune un parteneriat